„Nu există titlu mai nimerit decât Cuvinte potrivite. Asta e literatura. Prin urmare, chestiunea e simplă. Nu-ţi trebuie nu ştiu ce imaginaţie, ce «idei şi sentimente». Totul e să găseşti cuvintele care ţi se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ţi s-au dat.”
Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult.