Zeflemeaua

„Dacă de obicei omul vine la judecata istoriei, iată că aici, în romanul lui Tudor Brătescu, vine istoria la judecata omului. De fapt, vin istoriile. Cea mare, în care planeta e aprinsă de două războaie mondiale. Şi cea mică, desfăşurată în interbelicul românesc al patimilor politice, al complicaţiilor de familie, al rosturilor şi prejudecăţilor obşteşti, al aspiraţiilor şi deziluziilor. Medicul Gogu Slăvescu, protagonistul acestui roman-fluviu, trece de la fierberea frontului la siguranţa relativă a unui cabinet privat şi apoi la conducerea unei primării de urbe mică. Viaţa lui se desfăşoară în triunghiul Alexandria–Bucureşti–Văleni şi e un carusel de emoţii, surprize, regăsiri, decepţii, iubiri şi vinovăţii. Fanatic al igienei şi poreclit «Vespasian» în urma ambiţiei de a construi o latrină pe linia frontului în Primul Război Mondial, medicul Slăvescu practică o filozofie a igienei infuzată de umor, înţelepciune cotidiană şi înţelegere a semenilor. E igiena trupului, dar şi a conştiinţei, chiar dacă în calea fiecăruia se ivesc cumpene, momente de slăbiciune sau răzgândiri. E igiena privitului atent în oglindă, a refuzului de a face compromisuri şi-a puterii de a te indigna când le fac alţii, fie ei carne din carnea ta. Gogu Slăvescu e un om cu alunecări şi rătăciri, cu şovăieli şi momente de furie, însă păstrează un înviorător nivel de autoexigenţă. Viaţa lui e cheia care deschide uşa unei cronici de familie placate pe dodecafonia (sau poate dodecacofonia) politică dintre războaie. E o cronică vie, pe rând dramatică şi spumoasă, în care apar personaje conturate cu mână de povestitor versat. O cronică pe care o citeşti oftând sau clătinând din cap, cu lacrimă sau cu zâmbet, în funcţie de felul cum se joacă vântul prin trestiile gânditoare.“ (Radu PARASCHIVESCU)